Agerpres

Vâlcea: Circulaţie blocată pe centura Călimăneştiului, după ce un autotren a derapat şi a rămas suspendat deasupra căii ferate

Eveniment -
Foto: Vâlcea: Circulaţie blocată pe centura Călimăneştiului, după ce un autotren a derapat şi a rămas suspendat deasupra căii ferate
Circulaţia rutieră pe DN 7 - centura oraşului Călimăneşti este blocată, miercuri la prânz, pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea - Sibiu, din cauza unui accident în care este implicat un tir, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţiei Judeţean (IPJ) Vâlcea. Din primele informaţii ale poliţiştilor, se pare că şoferul autotrenului nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, iar într-o curbă, maşina a derapat şi s-a izbit de parapetul de pe marginea drumului, capul tractor al autovehiculului rămânând suspendat deasupra căii ferate. Spre locul accidentului au plecat lucrători de la Drumuri Naţionale care vor folosi o macara pentru repunerea autotrenului în poziţia iniţială. Traficul feroviar în zonă se desfăşoară în condiţii normale, au precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea. AGERPRES/(AS - autor: Ramona Dincă, editor: Nona Jalbă; editor online: Magdalena Tănăsescu)