Agerpres

UPDATE Braşov: Patru persoane, la spital în urma incendiului declaşat la o garsonieră; un copil - printre victime

Eveniment -
  UPDATE ORA ORA 10.29 Patru persoane au ajuns, luni, la spital, în urma incendiului declanşat la o garsonieră dintr-un imobil din Braşov, printre persoanele evacuate şi evaluate de medici aflându-se şi un copil, potrivit ISU Braşov. Acesta este conştient, fără probleme deosebite, iar alte patru victime, care au fost intoxicate cu fum şi au suferit arsuri, au fost transportate la spital. ''Un număr de şapte persoane au fost evaluate de medici. Patru dintre ele, între care şi proprietarul imobilului, au ajuns la spital, trei intoxicate cu fum şi una cu arsuri la umăr. Numărul persoanelor evacuate de pompieri din imobil a ajuns la 20. Incendiul a fost lichidat'', potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, Luiza Dănilă.    ORA 09.49 Braşov: Incendiu la o garsonieră; trei victime necesită îngrijiri medicale Pompierii militari intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu declanşat la o garsonieră situată la primul etaj al unui bloc cu cinci nivele de pe strada Brazilor, din cartierul braşovean Noua. În total, au fost evacuate şapte persoane. ''Trei persoane, dintre care una în stare de inconştienţă, primesc îngrijiri medicale. Un număr de şapte persoane au fost evacuate. La faţa locului se intervine cu trei autospeciale de stins incendii cu apă şi spumă, o autoscară, trei echipaje SMURD, un echipaj SAJ'', a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Luiza Dănilă. AGERPRES/(AS:autor: Jana Pintili, editor: Diana Dumitru, editor online: Anda Badea)   * UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.