Agerpres

UE investeşte 59 de milioane de euro în transportul fluvial de la Marea Neagră la Dunăre

Economic Extern -
 Aproximativ 59 de milioane de euro din fondul de coeziune sunt investiţi în modernizarea ecluzelor de la canalele "Dunăre - Marea Neagră" şi "Midia Năvodari - Poarta Albă", care leagă portul Constanţa, de la Marea Neagră, de fluviul Dunărea, în sud-estul României, informează Comisia Europeană, printr-un comunicat de presă. Proiectul, care va fi finalizat în 2021, va spori traficul navelor cu aproape jumătate faţă de nivelul actual, în timp ce va îmbunătăţi siguranţa navigaţiei şi va proteja zona înconjurătoare de inundaţii. "Acest proiect va permite exploatarea suplimentară a enormului potenţial de transport fluvial în ceea ce priveşte comerţul şi va beneficia de pe urma lui întreaga economie din sud-estul României şi, într-un sens mai extins, economia macroregiunii Dunărea, care leagă nouă state membre ale UE şi cinci ţări vecine", a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu. Canalele sunt parte a reţelei de transport trans-european Transport, secţiunea care leagă Rinul de Dunăre. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)