Agerpres

UE discută metode pentru a facilita investiţiile şi creşterea economică

Economic Extern -
Foto: UE discută metode pentru a facilita investiţiile şi creşterea economică
Miniştrii de Finanţe ai UE examinează metode de majorare a cheltuielilor publice pentru a facilita investiţiile şi a stimula creşterea economică, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte pentru moneda euro şi dialog social, responsabil şi pentru stabilitatea financiară, serviciile financiare şi uniunea pieţelor de capital, transmite Reuters. Oficialii europeni, care s-au reunit vineri la Helsinki pentru şedinţa lor obişnuită, vor discuta cum să impulsioneze cheltuielile publice pentru a le îmbunătăţi calitatea şi pentru "a avea spaţiu liber pentru investiţii, care sunt importante pentru a facilita creşterea economică", le-a spus jurnaliştilor Valdis Dombrovskis. Joi, preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a cerut guvernelor să găsească soluţii pentru a contracara încetinirea economiei şi să folosească politica fiscală pentru a accentua efectele măsurilor de stimulare adoptate de BCE. Ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, a refuzat la Helsinki să comenteze apelul şefului BCE, în schimb omologul său francez, Bruno Le Maire, anunţat că va prezenta o propunere pentru "o creştere compactă". "Nu trebuie să fim mulţumiţi cu ritmul de creştere al zonei euro. Vreau să readuc în discuţie propunerea franceză privind o creştere compactă, bazată pe trei piloni: Mai multe investiţii pentru ţările care au spaţiul fiscal necesar pentru a investi, mai multe reforme pentru statele care au o competitivitate şi o productivitate scăzută, precum şi necesutatea de a reduce nivelul cheltuielilor şi al datoriilor publice", le-a spus jurnaliştilor Le Maire. Ţările care au spaţiu fiscal pentru a investi mai mult sunt, în limbajul UE, Germania şi Olanda, care de ani de zile înregistrează excedente bugetare. Şi ministrul austriac de Finanţe, Eduard Mueller, a sprijinit ideea, declarând: "Economia încetineşte, intenţia noastră este să majorăm investiţiile şi să întărim piaţa de capital". Marţi, ministrul de Finanţe, Olaf Scholz, a dat asigurări că Germania poate contracara o posibilă criză economică injectând "multe, multe miliarde de euro" în economie şi şi-a arătat disponibilitatea pentru un pachet masiv de stimulare în cazul unei recesiuni. "Deoarece atunci va fi foarte important pentru noi, care suntem cea mai mare economie a UE, să putem contracara tendinţele economice negative. Şi din punctul meu de vedere, cu aceste fundaţii financiare solide pe care le avem în prezent, suntem în situaţia de a contracara o criză economică cu multe, multe miliarde de euro, dacă va apărea una în Germania şi în Europa", a declarat Scholz. Joi, Banca Centrală Europeană (BCE) a înrăutăţit estimările privind evoluţia inflaţiei şi a economiei euro în perioada 2019-2020, furnizând o justificare esenţială pentru noile măsuri de stimulare anunţate la şedinţa de politică monetară. Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a declarat la o conferinţă de presă zona euro se confruntă în continuare cu riscuri semnificative, din cauza incertitudinilor politice, a sporirii ameninţării protecţionismului şi a vulnerabilităţilor de pe pieţele emergente. BCE se aşteaptă acum ca PIB-ul zonei euro să înregistreze anul acesta un avans de 1,1%, faţă de o creştere de 1,2% previzionată în iunie, înainte ca economia să accelereze la 1,2% în 2020, faţă de o expansiune de 1,4% prognozată anterior. Mario Draghi a avertizat că scăderea activităţii economice este mai pronunţată decât se estima dar a apreciat că economie zonei euro va înregistra o creştere moderată în trimestrul trei din 2019. Rata anuală a inflaţiei ar urma să se situeze anul acesta la 1,2% (faţă de 1,3% previzionată în iunie), înainte de a scădea la 1% în 2020 (faţă de 1,4% prognozată anterior). Consiliul guvernatorilor BCE a menţinut joi dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost redusă de la minus 0,40% la minus 0,50%. Este prima reducerii a dobânzii de către Banca Centrală Europeană din 2016. De asemenea, Banca Centrală Europeană a anunţat relansarea programului de relaxare cantitativă (QE), achiziţionând lunar obligaţiuni în valoare de 20 de miliarde euro (22 de miliarde de dolari), începând cu 1 noiembrie. Acesta program se va derula atât timp cât va fi necesar pentru a întări impactul politicilor BCE, şi se va încheia cu puţin timp înainte ca BCE să înceapă majorarea ratelor dobânzilor.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)