Agerpres

Tulcea: Utilaj de deszăpezire, răsturnat în apropiere de Topolog

Eveniment -
Foto: Tulcea: Utilaj de deszăpezire, răsturnat în apropiere de Topolog
Un utilaj de deszăpezire care împrăştia material antiderapant pe drumul naţional Tulcea-Bucureşti s-a răsturnat, luni dimineaţa, în apropiere de satul tulcean Topolog. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, Amalia Ignatencu, a declarat pentru AGERPRES că evenimentul s-a înregistrat cel mai probabil pe fondul neatenţiei şoferului şi a carosabilului acoperit cu polei. "După aproape trei ore de la înregistrarea evenimentului, o macara a ajuns la faţa locului şi a reuşit să repună în poziţia normală autoutilitara", a precizat reprezentanta IPJ. Potrivit sursei citate, traficul autovehiculelor pe segmentul de drum naţional din apropierea localităţii Topolog s-a derulat pe un singur sens timp de aproape trei ore. Potrivit datelor furnizate de Prefectura judeţului, în noaptea de duminică spre luni, pe drumurile din judeţ au fost împrăştiate peste 220 de tone de materiale antiderapante. AGERPRES/(AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Diana Dumitru, editor online: Simona Aruştei)