Agerpres

Timiş: Tânăr în stare gravă, după ce maşina pe care o conducea a fost spulberată de un tren

Eveniment -
Foto: Timiş: Tânăr în stare gravă, după ce maşina pe care o conducea a fost spulberată de un tren
Un tânăr de 24 de ani, care conducea un autoturism pe un drum agricol, a fost grav rănit, marţi, după ce maşina sa a fost spulberată de un tren la nivelul de cale ferată de pe raza localităţii Săcălaz. "Tânărul nu a respectat semnificaţia indicatorului 'stop' şi a intrat în coliziune cu trenul care circula pe relaţia Timişoara - Jimbolia. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă", a declarat presei purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Ionuţ Sîrbu. La locul accidentului a fost solicitat să intervină ISU, care s-a deplasat cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autosanitară SMURD şi nouă subofiţeri. "În urma impactului, şoferul autoturismului a rămas încarcerat, fiind nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare. Victima a fost extrasă şi predată, în stare de inconştienţă, echipajului medical", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Oana Popescu, editor online: Gabriela Badea)