Agerpres

Timiş: Doi adulţi decedaţi în urma unui accident rutier; un minor este în stare de inconştienţă, la spital

Eveniment -
Foto: Timiş: Doi adulţi decedaţi în urma unui accident rutier; un minor este în stare de inconştienţă, la spital
Două persoane au decedat, iar un minor de 12 ani a fost transportat în stare de inconştienţă la spital, în urma unui accident rutier produs duminică pe raza localităţii timişene Lenauheim, după ce şoferul autoturismului în care se aflau cele trei persoane a intrat într-un cap de pod pe care l-a rupt. La locul intervenţiei s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare şi patru subofiţeri din cadrul Staţiei de pompieri Sânnicolau Mare şi Lenauheim, două ambulanţe SAJ şi un echipaj de poliţie. "ISU Timiş intervine la un accident rutier în localitatea Lenauheim. În accident este implicat un autoturism în care se aflau trei persoane, doi adulţi şi un copil de 12 ani. În urma impactului, cu toţii au fost aruncaţi din autoturism. Cei doi adulţi au fost declaraţi decedaţi, iar minorul a fost transportat la spital, inconştient şi cu multiple traumatisme", a declarat presei purtătorul de cuvânt al ISU Banat, Elena Megherea. Drumul este blocat pe ambele sensuri, iar ISU intervine pentru asigurarea măsurilor PSI necesare şi pentru degajarea părţii carosabile. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Aurora Voicilă, a declarat pentru AGERPRES că şoferul decedat era tatăl copilului, dar nu se cunoaşte încă identitatea celei de-a doua persoane decedate. "Se fac cercetări, întrucât încă nu se cunoaşte cauza care a dus la producerea accidentului, dacă este vorba despre exces de viteză, adormire la volan sau dacă i s-a făcut rău conducătorului auto", a spus Aurora Voicilă. AGERPRES /(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)