Agerpres

Suceava: Două surori au murit înecate în râul Moldova

Eveniment -
Foto: Suceava: Două surori au murit înecate în râul Moldova
Două surori, în vârstă de 13 şi respectiv 16 ani, au murit, joi, după ce au fost luate de apa râului Moldova, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată. Potrivit acestuia, sesizarea că două fete au dispărut în apa râului Moldova a venit în jurul orei 12,00 şi s-a intervenit imediat, cu echipaje ale ISU Suceava şi de la Garda de Intervenţie Gura Humorului, fiind solicitate în sprijin şi alte echipe. Prima fată a fost găsită după circa 45 de minute, s-au efectuat manevre de resuscitare, dar fără succes. Cea de a doua victimă a fost găsită după aproximativ o oră de la sesizare şi, după manevrele de resuscitare, s-a declarat, de asemenea, decesul. Poliţia cercetează împrejurările în care s-a produs incidentul. AGERPRES/(AS-autor: Silvia Marcu, editor: Diana Dumitru, editor online: Simona Aruştei)