Agerpres

Scandalul ouălor contaminate cu fipronil reizbucneşte în Germania

Economic Extern -
Foto: Scandalul ouălor contaminate cu fipronil reizbucneşte în Germania
Guvernul german a cerut luni retragerea din supermarketuri a mii de ouă contaminate cu substanţa toxică denumită fipronil, la mai puţin de un an de când insecticidul a fost descoperit în milioane de ouă din Olanda, transmite Deutsche Welle. Ministerul Agriculturii din landul Saxonia Inferioară a anunţat că aproximativ 73.000 de ouă care urmau să fie vândute în şase landuri germane sunt contaminate cu fipronil. Ouăle au fost aduse din Olanda şi se vindeau pe rafturile supermarketurilor din Saxonia Inferioară, Baden-Württemberg, Hesse, Bavaria, Schleswig-Holstein şi Renania de Nord-Westphalia, a precizat Ministerul Agriculturii. În total, 97.200 de ouă au fost livrate în perioada 17 mai - 4 iunie din Olanda către un centru din Saxonia Inferioară, autorităţile fiind informate vineri de noua contaminare. Încă nu se cunosc cauzele şi valoarea pagubelor. În vara anului trecut, retailerii din câteva state europene au retras din supermarketuri milioane de ouă, ca măsură de precauţie faţă de o posibilă contaminare cu pesticide a ouălor provenite din Belgia şi din Olanda, al doilea mare exportator de păsări, după SUA. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că această substanţă este moderat toxică şi ingerarea ei în cantităţi însemnate pe termen lung poate provoca vătămarea organelor interne. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)