Agerpres

#Romania2019.eu/Tusk, după întrevederea cu Dăncilă: Este responsabilitatea judecătorilor şi nu a politicienilor să decidă cine este vinovat şi cine nu

Romani in lume -
Foto: #Romania2019.eu/Tusk, după întrevederea cu Dăncilă: Este responsabilitatea judecătorilor şi nu a politicienilor să decidă cine este vinovat şi cine nu
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a transmis după întrevederea pe care a avut-o joi, la Bruxelles, cu premierul Viorica Dăncilă că "este responsabilitatea judecătorilor şi nu a politicienilor să decidă cine este vinovat şi cine nu". Într-o postare pe contul său de Twitter, Tusk a scris că a avut o întrevedere cu prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, în care a discutat despre parcursul Preşedinţiei române a Consiliului UE, despre summitul european de la Sibiu din luna mai şi despre statul de drept. "Poate că sunt de modă veche, dar continui să cred că este responsabilitatea judecătorilor şi nu a politicienilor să decidă cine este vinovat şi cine nu", şi-a încheiat Tusk mesajul, postat atât în engleză cât şi în română şi însoţit de o fotografie din cadrul întrevederii. Premierul Viorica Dăncilă se află joi într-o vizită la Bruxelles, unde a participat la o conferinţă organizată de România despre lupta împotriva antisemitismului şi unde s-a întâlnit cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)