Agerpres

#Romania2019.eu/ Expoziţie de artă 3D cut art - Conexiuni, inaugurată la Bruxelles de Preşedinţia României la Consiliului UE

Romani in lume -
Foto: #Romania2019.eu/ Expoziţie de artă 3D cut art - Conexiuni, inaugurată la Bruxelles de Preşedinţia României la Consiliului UE
Preşedinţia română a Consiliului UE a inaugurat miercuri, în clădirea Lex a Consiliului UE, expoziţia de artă 3D cut art - intitulată "Conexiuni" a artistului român Radu Ştefan Poleac. "Aceste lucrări delicate, dar puternice, cu stilul lor unic, reprezintă un exemplu excelent al creativităţii şi talentului românesc şi o mostră a contribuţiei României la arta europeană", a declarat ambasadorul României la UE, , în discursul său din debutul evenimentului, conform unui comunicat de presă difuzat joi de Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană.   Expoziţia lui Radu Ştefan Poleac, un talent tot mai apreciat pe scena artistică belLuminiţa Odobescugiană, prezintă o serie de lucrări de artă spectaculoase create în tehnica 3D cut art. Expoziţia este organizată împreună cu Unitatea de Traduceri din cadrul Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene, iar lucrările vor fi expuse până la sfârşitul Preşedinţiei Române (iunie 2019). Expoziţia a fost deschisă în prezenţa artistului.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)   Sursa foto: Reprezentanta permanenta a Romaniei la UE