Agerpres

#Romania2019.eu/ Ciamba despre articolul 7: Preşedinţia română a Consiliului UE este gata să asculte pe toată lumea

Romani in lume -
Foto: #Romania2019.eu/ Ciamba despre articolul 7: Preşedinţia română a Consiliului UE este gata să asculte pe toată lumea
Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene, ca broker onest, este gata să asculte pe toată lumea, a susţinut marţi ministrul delegat al afacerilor europene, George Ciamba, în legătură cu procedurile articolului 7 (al Tratatului UE) privind statul de drept în Polonia şi privind respectarea valorilor Uniunii Europene în Ungaria, subiect aflat pe agenda Consiliului Afaceri Generale (CAG) ce are loc la Bruxelles. ''Va fi o trecere în revistă, cred că statele membre vor spune cum văd procesul, pentru a vedea unde ne aflăm. Cred că este o discuţie tipică de trecere în revistă. Nu mă aştept la ceva foarte dramatic sau la ceva care să se îndrepte către direcţia greşită. Nu trebuie să uităm că este o atmosferă cu caracter politic pregnant. Mă aştept ca, în contextul apropierii alegerilor europene, să avem puţin prea multă politică, dar desigur că preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, ca broker onest, este gata să asculte pe toată lumea'', a declarat ministrul George Ciamba la sosirea la reuniunea CAG. Polonia este vizată de procedura activare a articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, lansată în decembrie 2017 de Comisia Europeană în legătură cu temerile privind statul de drept. Această procedură este declanşată atunci când se constată că într-un stat membru există un risc de încălcare gravă a valorilor UE şi poate duce la sancţiuni împotriva ţării respective. De la finalul lui 2015, între Comisia Europeană şi Polonia au apărut mai multe diferende legate de reformele iniţiate de guvernul conservator de la Varşovia. Bruxellesul acuză autorităţile poloneze de subminarea valorilor fundamentale europene. La 2 iulie anul trecut, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Poloniei, prin trimiterea unei scrisori de notificare oficială autorităţilor de la Varşovia, în legătură cu noua lege privind Curtea Supremă, şi le-a acordat autorităţilor poloneze un termen de 30 de zile pentru a răspunde. După cum justifica la acea vreme Comisia Europeană, schimbările iniţiate de Varşovia subminează principiul independenţei sistemului judiciar, inclusiv inamovibilitatea magistraţilor, şi în acest fel Polonia nu îşi respectă obligaţiile care îi revin potrivit Tratatului privind UE şi Cartei drepturilor fundamentale a UE. În privinţa Ungariei, Comisia Europeană a trimis în luna iulie guvernului de la Budapesta o scrisoare de notificare prin care-l atenţionează că respectiva lege contravine legislaţiei comunitare, inclusiv din cauza dispoziţiilor ce restrâng accesul migranţilor în zonele de tranzit de la graniţă sau califică drept infracţiuni acţiunile de ajutorare a migranţilor. Totuşi, guvernul ungar nu a dat curs solicitărilor acestei notificări. Potrivit oficialului român, pe agenda CAG se vor mai afla o dezbatere orientativă privind cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027, o discuţie despre următorul Consiliu European din 21-22 martie, relaţiile UE-Elveţia şi un prim schimb de opinii pe baza documentului de reflecţie intitulat ''Către o Europă durabilă până în 2030'', publicat de Comisia Europeană la 30 ianuarie şi care se concentrează asupra celor mai bune modalităţi prin care UE poate contribui la obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU până în 2030. AGERPRES/(A - editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)