Agerpres

#romania2019.eu Ambasada României în Turcia a organizat o cină tradiţională de Iftar

Romani in lume -
Foto: #romania2019.eu Ambasada României în Turcia a organizat o cină tradiţională de Iftar
Ambasada României în Republica Turcia a organizat miercuri sub egida Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, o reuniune specială a şefilor de misiune UE la Ankara cu participarea, ca invitat de onoare, a vicepreşedintelui Republicii Turcia, Fuat Oktay, potrivit unui comunicat al misiunii diplomatice române în capitala turcă. Înaltul demnitar turc şi şefii de misiune ai statelor membre UE de la Ankara s-au reunit, la invitaţia Preşedinţiei române a Consiliului UE, la o cină tradiţională de Iftar, cu ocazia sărbătorii Ramadanului. Pe agenda întâlnirii s-au aflat starea actuală a relaţiilor între Turcia şi Uniunea Europeană şi stadiul punerii în practică a priorităţilor agendei externe a Preşedinţiei române a Consiliului UE, cu accent pe rolul UE ca actor global. Vicepreşedintele turc a reafirmat importanţa pe care ţara sa o acordă aderării la Uniunea Europeană şi a amintit de acţiunile recente pentru a relansa procesul intern de reformă specific procesului de aderare. El a menţionat importanţa unei bune cooperări a Turciei cu UE pentru pacea şi stabilitatea regională, precum şi pentru combaterea intoleranţei şi islamofobiei la nivel european. Referitor la relaţia bilaterală româno-turcă, oficialul turc a subliniat calitatea specială de aliat, vecin apropiat şi partener strategic a României.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)   Sursa foto: Ambasada Romaniei in Turcia / facebook.com