Agerpres

România, printre statele UE cu cel mai mic număr de poliţişti la 100.000 de locuitori

Economic Extern -
Uniunea Europeană avea în 2016 un număr de 1,6 milioane de ofiţeri de poliţie, sau 318 ofiţeri de poliţie la 100.000 de locuitori, arată datele Eurostat. În rândul statelor membre există diferenţe semnificative, în condiţiile în care ţările cu cel mai mic număr de ofiţeri de poliţie sunt: Ungaria cu 90 de ofiţeri de poliţie la 100.000 de locuitori în 2015, urmată de Finlanda (137), Danemarca (186), Suedia (203), Marea Britanie (212) şi România (cu 242 de ofiţeri de poliţie la 100.000 de locuitori). La polul opus, ţările membre cu cel mai mare număr de ofiţeri de poliţie sunt: Cipru (573 de ofiţeri de poliţie la 100.000 de locuitori), Malta (505), Grecia (492) şi Croaţia (490 de ofiţeri de poliţie la 100.000 de locuitori în 2015). La nivelul Uniunii Europene, numărul de ofiţeri de poliţie a scăzut lent în ultimii ani, numărul de 1,6 milioane de ofiţeri de poliţie înregistrat în 2016 fiind mai mic cu 3,4% comparativ cu 2009. Repartiţia pe sexe arată că unul din cinci ofiţeri de poliţie din UE (21,1%) erau femei în 2016, în creştere faţă de 16,7% în anul 2008. De asemenea, în 2016 la nivelul Uniunii Europene erau 294.000 de angajaţi ai închisorilor (gardieni şi alţi angajaţi care se ocupă de educaţie, pregătire, sănătate, întreţinere, gătit, etc.), în scădere comparativ cu 2018. Ponderea femeilor în rândul angajaţilor din închisorile din UE a rămas stabilă între 2008 şi 2016 la aproximativ 25%. Cu toate acestea în rândul statelor membre, ponderea femeilor în rândul angajaţilor din închisori variază între 15,8% în Italia şi până la 47% în Danemarca. România se situează sub media din UE cu o pondere a femeilor în rândul angajaţilor de aproximativ 20%. Tot în anul 2016 în Uniunea Europeană erau 86.000 de judecători, o cifră care a rămas stabilă comparativ cu 2008. În rândul statelor membre, Croaţia, Slovenia şi Grecia au cel puţin 40 de judecători la 100.000 de locuitori, în timp ce în Franţa, Marea Britanie, Suedia, Cehia şi Irlanda au mai puţin de 10 judecători la 100.000 de locuitori. România este la un nivel comparabil cu Belgia, Slovacia şi Letonia, cu un număr de cel puţin 20 de judecători la 100.000 de locuitori. Potrivit Eurostat, între 2007 şi 2016, la nivelul UE, cheltuielile guvernamentale pentru tribunale, ca procent din cheltuielile totale, au rămas stabile la 0,7% în timp ce cifra pentru închisori au rămas stabile la 0,4%. În aceeaşi perioadă, cheltuielile guvernamentale pentru ofiţeri de poliţie au scăzut de la 2,2% până la 2% din cheltuielile totale. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)