Agerpres

România, printre partenerii privilegiaţi de dialog şi cooperare ai SUA în domeniul securităţii şi al schimbului de informaţii (expert)

Romani in lume -
Foto: România, printre partenerii privilegiaţi de dialog şi cooperare ai SUA în domeniul securităţii şi al schimbului de informaţii (expert)
România se numără printre partenerii privilegiaţi de dialog şi cooperare ai Statelor Unite în domeniul securităţii şi al schimbului de informaţii, a declarat Frank Cilluffo, directorul Centrului pentru Securitate Cibernetică şi Naţională din cadrul Universităţii George Washington, în cadrul unui simpozion pentru securitate şi apărare organizat de Delegaţia Uniunii Europene în SUA, în parteneriat cu Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS). Expertul american a remarcat eforturile României la nivelul serviciilor de informaţii şi resursele investite în asigurarea rezilienţei faţă de noile categorii de ameninţări din zone cibernetică şi a precizat că reuşitele româneşti plasează ţara noastră printre partenerii privilegiaţi de dialog şi cooperare ai SUA în domeniul securităţii şi al schimbului de informaţii, conform unui comunicat de presă al Ambasadei României în Statele Unite, transmis joi AGERPRES. Prezent la eveniment, ambasadorul român în SUA, George Cristian Maior, a declarat că România a dezvoltat capacităţi şi instrumente naţionale pentru a creşte rezilienţa în flancul sud-estic al NATO şi UE ca urmare a provocărilor şi ameninţărilor constante din ultimii ani, apărute în regiunea extinsă a Mării Negre. Potrivit lui Maior, ''mecanismele de consultări şi dialog stabilite de România împreună cu aliaţii şi partenerii din NATO şi UE permit o evaluare cuprinzătoare a situaţiei de securitate din regiune, care să conducă la cele mai bune decizii colective de contracarare a ameninţărilor''. În acelaşi timp, el a subliniat necesitatea reafirmării solidarităţii la nivelul NATO şi UE, ca modalitate de descurajare a provocărilor actuale, indiferent dacă acestea survin în sfera armamentelor convenţionale sau decurg din acţiuni hibride. Ambasadorul român a participat la sesiunea cu titlul ''U.S., EU, and NATO Reaction to Russian Hybrid Activity'' care a fost modelată pe forma unui scenariu interactiv construit în jurul unui stat membru NATO şi UE din sud-estul Europei, supus ameninţării hibride ruse. Scenariul de lucru a vizat o succesiune de evenimente - atac cibernetic asupra sistemului financiar naţional, atac asupra infrastructurii energetice critice, exerciţii militare de amploare în apropierea teritoriului naţional - iar prezentarea ambasadorului României a ilustrat procesul decizional în situaţii de criză la nivel naţional, în cadru bilateral şi în interiorul NATO şi UE. La cel de-al 7-lea Simpozion anual pentru securitate şi apărare desfăşurat miercuri la Washington au mai participat senatori americani, oficiali ai Departamentului Apărării din SUA, miniştri din state membre UE, oficiali UE, reprezentanţi ai corpului diplomatic şi ai institutelor de analiză din Washington. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)   Sursa foto: gwtoday.gwu.edu