Mediafax

Regulamentul UE privind geolocarea se aplică de luni. Ce înseamnă acesta pentru consumatorii care cumpără online

-
Foto: Regulamentul UE privind geolocarea se aplică de luni. Ce înseamnă acesta pentru consumatorii care cumpără online
Regulamentul Uniunii Europene (UE) privind geoblocarea a intrat în vigoare începând de luni, 3 decembrie, conform unui comunicat de presă al Comisiei Europene (CE), în care se subliniază că astfel geoblocare nejustificată în comerţul online din UE va dispărea.