Agerpres

Prima televiziune a romilor creată în lume emite de la Budapesta, cu ajutorul unui investitor român

Economic Extern -
Foto: Prima televiziune a romilor creată în lume emite de la Budapesta, cu ajutorul unui investitor român
Kispest este unul dintre cele mai sărace cartiere din Budapesta. De acolo emite 'Dikh TV', primul canal al romilor creat în lume, acesta urmând să fie inclus în oferta de programe a celor trei principali operatori locali de televiziune, relatează vineri agenţia EFE. Programul acestui post nu va cuprinde doar muzică, ci şi dezbateri, producţii proprii de ficţiune şi alte emisiuni. Postul Dikh TV a apărut în peisajul media graţie investiţiei omului de afaceri român Radu Mora, care doreşte să creez un ''pod'' între romi şi restul populaţiei ungare. Pe lângă Radu Mora şi societatea sa, Tematic Media Group, un alt investitor în acest proiect este István Szilvási, director al Szilvási Gipsy Folk Band, o cunoscută trupă muzicală ungară. Este ceea ce a relatat pentru agenţia EFE Elek Balogh, fondatorul canalului, care în anul 2015 a început prin transmiterea de emisiuni pe reţele de socializare precum Youtube şi Facebook, unde canalul are circa 300.000 de abonaţi. Deviza televiziunii este să informeze ''despre romi şi nu doar pentru romi'', adaugă interlocutorul. El mai spune că motivaţia creării postului este legată de faptul că temele legate de romi sunt puţin abordate de mass-media, iar atunci când sunt abordate aceasta se face de obicei de o manieră negativă. ''Din acest motiv am considerat că este nevoie să se creeze o nouă platformă pentru prezentarea culturii noastre'', explică Elek Balogh, asigurând că acest canal nu este unul politic. În Ungaria trăiesc între 500.000 şi 800.000 de etnici romi, adică între 5% şi 8% din populaţia acestei ţări. Postul de televiziune are în prezent circa 20 de angajaţi, al căror obiectiv este să crească audienţa Dikh TV şi să facă un salt calitativ cu ajutorul camerelor de înaltă definiţie. Printre programele sale cele mai populare se remarcă telenovela ''Visul nostru'', difuzată din anul 2015. Alte emisiuni cuprind cursuri de limbă locală vorbită de romi, programe de gastronomie şi, desigur, muzică.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)   Sursa foto: Dikh Tv - Online Gipsy Tv/facebook.com