Agerpres

Preşedintele Turciei promite că va lua măsuri împotriva Moody's după alegeri

Economic Extern -
Foto: Preşedintele Turciei promite că va lua măsuri împotriva Moody's după alegeri
Lira turcească s-a depreciat joi în raport cu dolarul, după ce preşedintele Tayyip Erdogan a ameninţat că va lua măsuri împotriva agenţiei de evaluare Moody's, după alegerile din 24 iunie, transmite Reuters. Şeful statului turc, care s-a autoproclamat "inamicul dobânzilor", dă de mult timp vina pentru deprecierea lirei pe puterile occidentale care vor să submineze Guvernul Turciei. În prezent, toate cele trei mari agenţii de rating, Moody's, Standard & Poor's şi Fitch, atribuie Turciei un rating din categoria 'junk', nerecomandat pentru investiţii. "Cu voia Domnului, după 24 iunie vom demara o operaţiune împotriva Moody's", a declarat Erdogan într-un interviu acordat postului de televiziune 24 TV. "Moody's face declaraţii inutile în pofida faptului că nu suntem membri ai lor. Moody's ia măsuri pentru a defăima Turcia pentru a ne pune într-o poziţie dificilă...Nu vor reuşi", a mai spus Erdogan. Preşedintele Turciei nu a oferit detalii cu privire la natura potenţialei acţiuni. În prezent, Turcia solicită ratinguri de la Moody's şi Fitch. Având în vedere că multe fonduri internaţionale solicită ratinguri de la cel puţin două agenţii pentru a investi în obligaţiunile unei ţări, atitudinea investitorilor ar avea de suferit dacă Turcia ar înceta să mai solicite ratinguri de la Moody's. Ca reacţie la declaraţiile lui Erdogan, moneda turcească era cotată la 4,6735 lire pentru un dolar în jurul orei 13.39 GMT, faţă de cotaţia de 4,660 lire pentru un dolar miercuri. Săptămâna trecută, Moody's a retrogradat şi a plasat sub revizuire pentru o nouă retrogradare ratingurile pentru 17 bănci turceşti. Agenţia de evaluare a precizat că aceste retrogradări reflectă faptul că mediul operaţional din Turcia s-a deteriorat cu implicaţii negative pentru profilul de finanţare al băncilor. Tayyip Erdogan şi partidul său AK Party urmează să candideze la alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 24 iunie. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)