Agerpres

Persoanele care au muncit ''au pair'' în SUA vor fi despăgubite pentru salariile mici primite

Economic Extern -
Aproximativ 100.000 de persoane care au muncit în sistem ''au pair'' în Statele Unite îşi vor împărţi suma de 65,5 milioane de dolari, rezultată în urma unui acord amiabil convenit miercuri, destinat evitării unei acţiuni în justiţie vizând salariile acestor persoane care au fost menţinute în mod artificial la un nivel scăzut, transmite Reuters. Conform sistemului "au pair", tinerii din străinătate (majoritatea femei) pot să lucreze în SUA în cadrul unui program guvernamental destinat să le ofere oportunităţi de educaţie şi schimb cultural, în timp ce ei au grijă de copiii familiilor gazdă. Mulţi dintre cei care lucrează în sistem "au pair" sunt plătiţi cu 4,35 dolari pe oră, mai puţin decât salariul minim federal, care este de 7,25 dolari pe oră, potrivit unui comunicat al cabinetului de avocatură Boies Schiller Flexner, care i-a reprezentat în justiţie pe cei care au muncit "au pair". Miercuri, 15 dintre agenţiile de recrutare autorizate de Departamentul de Stat al SUA să aducă tineri din străinătate care să muncească în sistem "au pair" în SUA au ajuns la o înţelegere în valoare de 65,5 milioane de dolari în cadrul unei acţiuni colective în justiţie demarate la un tribunal din Denver. Prin această acţiune în justiţie, agenţiile erau acuzate că s-au înţeles pentru a stabili în mod ilegal salariile celor care au muncit "au pair" sub salariul minim pe economie. Cazul urma să ajungă în faţa tribunalului în data de 25 februarie. "Suntem încântaţi că anii noştri de muncă vor da dreptate atât de multor tineri muncitori şi vor schimba în mod fundamental modul în care funcţionează sistemul 'au pair'", a declarat Peter Skinner, partener la cabinetul de avocatură Boies Schiller Flexner. Cei aproximativ 100.000 de tineri la care s-a referit acest litigiu au ajuns în SUA în perioada cuprinsă între luna ianuarie 2009 şi octombrie 2018. Ei vor fi eligibili pentru a primi de la un fond despăgubiri în valoare de 40 de milioane de dolari, sumă rezultată în urma scăderii cheltuielilor legale şi a costurilor administrative din valoarea totală a înţelegerii, de 65,5 milioane de dolari. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)