Agerpres

Parlamentul bulgar este împotriva proiectului de reformă a transportului rutier propus de UE

Economic Extern -
Parlamentul bulgar s-a declarat vineri, în unanimitate, împotriva Pachetului de Mobilitate, proiectul de reformă a transportului rutier internaţional propus de Comisia Europeană, apreciind că acesta ameninţă cu falimentul sute de transportatori bulgari, transmite AFP. Aceste propuneri supuse dezbaterii în Parlamentul European sunt "lipsite de fundament şi ar avea o influenţă nefastă asupra sectorului transportului în Europa Centrală şi de Est", se arată într-o rezoluţie a Parlamentului bulgar votată de cei 140 de deputaţi prezenţi, de toate orientările politice. "Majoritatea întreprinderilor mici şi mijlocii riscă să fie scoase de pe piaţă care va fi rezervată doar marilor transportatori", estimează Parlamentul bulgar. Comisia Europeană a propus în luna noiembrie ca şoferii de camion care se deplasează într-o altă ţară membră UE să fie consideraţi drept "muncitori detaşaţi", remuneraţi cu salariul local, după ce au petrecut cel puţin trei zile în acea ţară. Însă statele membre UE din Europa Centrală şi de Est se opun acestor propuneri. În acest domeniu în care deciziile se adoptă cu majoritatea calificată a statelor membre ale Uniunii, o ţară nu dispune de drept de veto. Guvernul de la Sofia condus de conservatorul Boiko Borisov, care în acest moment asigură preşedinţia rotativă a UE, împărtăşeşte obiecţiile formulate de transportatorii bulgari, care se pregătesc să organizeze proteste cu ocazia summitului informal UE care va avea loc în perioada 16-17 mai la Sofia. "Sectorul transportului rutier internaţional din Bulgaria care angajează 120.000 de persoane, dintre care 40.000 de şoferi, şi asigură 15% din PIB este ameninţat cu distrugerea", susţine Confederaţia angajatorilor şi industriaşilor bulgari. Potrivit preşedintelui Asociaţiei transportatorilor internaţionali din Bulgaria, Iordan Arabadjiev, "reformele pentru care insistă în special Franţa sunt destinate să asigure avantaje neloiale pentru transportatorii francezi şi germani". În cee ce priveşte timpii de odihnă şi condus, Arabadjiev se opune ideii revenirii obligatorii la fiecare trei săptămâni a şoferilor bulgari de camion în Bulgaria, ţară situată la frontiera sud-estică a UE. De asemenea, Arabadjiev a calificat drept inadmisibilă găzduirea obligatorie a şoferilor în hotel, evocând riscul jefuirii camionului sau al amplasării unui dispozitiv exploziv în vederea unui act terorist. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)