Agerpres

Olt: Două persoane au decedat într-un incendiu provocat de jarul căzut din sobă

Eveniment -
Foto: Olt: Două persoane au decedat într-un incendiu provocat de jarul căzut din sobă
O femeie în vârstă de 68 de ani şi fiul acesteia, în vârstă de 40 de ani, au decedat în cursul nopţii de duminică spre luni într-un incendiu izbucnit în locuinţa lor din comuna Schitu, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu. Pentru stingerea incendiului, pompierii au acţionat aproximativ patru ore, iar acoperişul casei şi bunurile din interior au fost distruse de flăcări. "La locul evenimentului au acţionat pompierii Detaşamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. În momentul sosirii echipajelor, casa ardea generalizat. După pătrunderea în locuinţă, pompierii au găsit trupurile neînsufleţite ale proprietarei, în vârsta de 68 de ani şi fiului acesteia, în vârstă de 40 de ani. Cele două persoane prezentau arsuri pe întreaga suprafaţă a corpului. Pentru lichidarea incendiului şi eliminarea efectelor negative, pompierii au acţionat aproximativ patru ore. Focul a distrus acoperişul locuinţei, pe circa 150 de metri pătraţi şi bunurile din interior", a precizat Băsăşteanu. Incendiul a fost provocat de jarul căzut din sobă. Acesta este al doilea incendiu de locuinţă din judeţul Olt, din ultimele trei zile, în urma căruia se înregistrează pierderi de vieţi, după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, au murit două persoane într-un incendiu la o casă din comuna Obârşia. AGERPRES / (AS - autor: Cristina Matei, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)