Politia de Frontiera

O nouă misiune internaţională, sub egida Frontex, încheiată cu succes

-
În data de 03.10.2019, poliţiştii de frontieră, membri ai echipajului navei maritime MAI 1104, din cadrul Gărzii de Coastă, s-au întors acasă, după o misiune de trei luni, desfăşurată în Marea Egee, sub egida Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (FRONTEX). Un număr de 484 de persoane au fost salvate de la înec din apele Mării Egee în cele peste 930 de ore de patrulare la frontiera maritimă externă a Uniunii Europene.