Agerpres

Marian-Jean Marinescu susţine că Manfred Weber nu a vrut să spună că Bulgaria merită să intre în Schengen înaintea României

Romani in lume -
Foto: Marian-Jean Marinescu susţine că Manfred Weber nu a vrut să spună că Bulgaria merită să intre în Schengen înaintea României
Eurodeputatul român Marian-Jean Marinescu, vicepreşedinte al grupului Partidul Popular European (PPE) din Parlamentul European (PE), a declarat miercuri pentru Agerpres că a avut o discuţie lămuritoare cu Manfred Weber, liderul grupului PPE din PE, şi că politicianul german nu a vrut să spună că Bulgaria şi Croaţia merită să intre în spaţiul Schengen înaintea României, deşi afirmaţiile sale au fost interpretate în acest sens. Weber a cerut miercuri Consiliului să primească Bulgaria şi Croaţia în Schengen şi a solicitat guvernului român să stopeze riscurile care afectează procesul de luptă împotriva corupţiei pentru ca şi România să poată adera la zona de liberă circulaţie. Intervenţia lui Manfred Weber a avut loc cu prilejul discursului privind starea uniunii a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. "Solicităm Consiliului să includă Bulgaria şi Croaţia în Schengen. Solicit guvernului român să oprească riscurile care afectează procesul de luptă împotriva corupţiei pentru că toate aceste trei ţări ar trebui să aibă posibilitatea de a se alătura Schengen. Europa este o Europă a democraţiei", a spus liderul grupului PPE în PE. Marian-Jean Marinescu ne-a declarat că astfel de declaraţii critice la adresa guvernului sunt imposibil de evitat. "Lucrurile sunt prea clare. Sunt şi în România în domeniul public, în mass media, intervenţii care spun că se încearcă să se diminueze lupta împotriva corupţiei, se încearcă să se alinieze justiţia la politic. Adică dacă acolo se spune acest lucru, vreţi ca aici să nu existe astfel de remarci? Nu, este imposibil", a spus vicepreşedintele grupului PPE din PE. Eurodeputatul român susţine însă că Weber nu a vrut să spună că Bulgaria şi Croaţia ar trebui să intre acum în Schengen, iar România mai târziu. "Eu am avut o clarificare cu el, după aceea, bineînţeles, mi-a spus că nu a fost o abordare foarte fericită, pentru că se poate înţelege exact ce spuneţi. Şi mi-a explicat încă o dată că nu asta era ideea, ideea era că toate trei trebuie să intre în Schengen, dar că guvernul socialist trebuie să revină la normalitate, adică să nu mai aibă atacuri la statul de drept", ne-a spus Marian-Jean Marinescu. "Am avut o discuţie la cinci minute după aceea, am reacţionat imediat, acolo în plen, între noi, suntem aşezaţi destul de aproape. Pentru că am bănuit că se poate interpreta în felul acesta", a adăugat eurodeputatul PNL. AGERPRES/(A - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)