Agerpres

Lukoil a livrat petrol Chinei prin ruta arctică

Economic Extern -
Foto: Lukoil a livrat petrol Chinei prin ruta arctică
Producătorul rus de petrol Lukoil a efectuat o livrare de ţiţei către un cumpărător chinez iar livrarea petrolului a fost realizată, în mod neobişnuit, prin Oceanul Arctic, o rută care a devenit accesibilă graţie încălzirii globale, au declarat pentru Reuters mai multe surse din industria petrolieră şi cea de shipping. Litasco, divizia de trading a grupului Lukoil, a vândut ţiţeiul firmei Chinaoil, divizia de trading a grupului petrolier chinez CNPC. Preţul plătit de firma chineză nu a fost dezvăluit. Rusia, al doilea mare producător mondial de petrol, analizează diverse modalităţi pentru a livra mai mult petrol din vestul ţării spre Asia, în ideea de a-şi majora cota de piaţă într-o zonă unde cererea de petrol creşte mai rapid decât în alte regiuni. De asemenea, Rusia este al doilea mare furnizor de petrol al Chinei, în primele opt luni ale acestui an livrările atingând 49,4 milioane de tone graţie legăturilor politice şi industriale strânse dintre cele două ţări. Potrivit Reuters, în ceea ce a fost prima livrare de petrol via ruta arctică, tancul petrolier Korolev Prospect a încărcat ţiţeiul în portul Murmansk în data de 23 august şi l-a descărcat în portul Dongjiakou din estul Chinei în jurul datei de 16 septembrie. Potrivit datelor Refinitiv, această călătorie are o lungime de 6.437 mile marine (11.921 kilometri), faţă de 12.506 mile marine în cazul voiajului via canalul Suez. Sursele citate de Reuters susţin că vremea călduroasă din timpul verii a permis navei să navigheze prin apele Oceanului Arctic, care de obicei sunt îngheţate, până în China. Portul Dongjiakou este amplasat în regiunea Shandong, pe unde trec o cincime din importurile de ţiţei ale Chinei. Călătoria tancului petrolier Korolev Prospect pe ruta arctică este ultimul semn al expansiunii acestei rute care devine mai accesibilă navelor pe măsură ce încălzirea climei reduce cantitatea de gheaţă. Practicabilă anterior doar câteva săptămâni pe an, şi doar de nave cu o talie mult mai modestă decât un tanc petrolier de tip Aframax, această rută devine din ce în ce mai accesibilă. Potrivit unor experţi, în condiţiile scăderii progresive a calotei de gheaţă ca urmare a încălzirii globale, la orizontul anului 2040 Oceanul Arctic ar putea deveni complet navigabil în perioada verii, când nu ar mai fi nevoie de spărgătoare de gheaţă. AGERPRES/(AS- autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)