Agerpres

IEA: Creşterea preţului la ţiţei va afecta cererea

Economic Extern -
Foto: IEA: Creşterea preţului la ţiţei va afecta cererea
Cererea globală de petrol se va modera anul acesta, deoarece cotaţia barilului de ţiţei se apropie de 80 de dolari şi mulţi importatori importanţi nu vor mai oferi subvenţii generoase pentru combustibili, se arată într-un raport publicat miercuri de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite Reuters. Organizaţia cu sediul la Paris şi-a revizuit în scădere estimările pe 2018 privind cererea globală de petrol la 1,4 milioane de barili pe zi (bpd), faţă de 1,5 milioane bpd în precedenta prognoză. În ultimul an, cotaţia barilului de ţiţei a urcat cu 51%, pe fondul reducerii coordonate a furnizării şi, luna aceasta, anunţul privind retragerea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul şi reluarea sancţiunilor americane împotriva Iranului care erau în vigoare înaintea acordului din 2015. Producătorii de ţiţei din afara Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol au decis recent să se alăture OPEC, prelungind până în martie 2019 perioada de reducere a producţiei de ţiţei. În luna decembrie 2016, ţările membre OPEC şi alte 11 state producătoare din afara cartelului au acceptat să-şi reducă producţia combinată cu 1,8 milioane de barili pe zi (bpd). Reducerea coordonată a producţiei de petrol a OPEC a permis preţului la petrol să revină peste pragul de 50 de dolari per baril. La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna iulie a crescut marţi cu 1,11 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 78,23 dolari. Ar fi extraordinar dacă această creştere a preţului la ţiţei nu va afecta cererea, în special în ţările emergente care ofereau subvenţii generoase pentru combustibili. Schimbările geopolitice rapide vor muta atenţia de la stocurile de petrol deoarece producătorii şi consumatorii analizează cum poate fi limitată volatilitatea pe piaţa ţiţeiului. IEA va monitoriza strict aceste evoluţii şi este pregătită să acţioneze dacă va fi necesar, pentru a se asigura că pieţele nu se vor confrunta cu o penurie de ţiţei, se arată în raport. Analiştii estimează că noile sancţiuni americane ar putea reduce livrările de petrol iranian cu 200.000, până la un milion de barili pe zi, urmând ca impactul să fie mai mare în 2019, având în vedere că sancţiunile au nevoie de timp pentru a fi impuse. În dorinţa de a calma îngrijorările, Arabia Saudită a dat asigurări că va colabora cu alţi producători pentru a diminua impactul oricăror deficienţe în aprovizionarea cu petrol. Arabia Saudită, cel mai influent stat membru al OPEC, a fost în fruntea eforturilor adoptate începând din 2017 de marii producători de petrol pentru a susţine preţurile prin reducerea producţiei. Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 - 1974 pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)