Agerpres

Iaşi: Şapte copii, transportaţi la spital; se bănuieşte că s-au intoxicat cu energizante

Eveniment -
Şapte fraţi, cu vârste între 1 şi 15 ani, din localitatea Vlădeni, au fost transportaţi la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi, după ce ar fi consumat băuturi energizante. Gabriel Covăsneanu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe Iaşi, a declarat pentru AGERPRES că a fost primit un apel telefonic la serviciul de urgenţă 112, prin care se anunţa că şapte copii din Vlădeni s-ar fi intoxicat cu energizante. "Copiii erau energici şi agitaţi, dar conştienţi. S-a intervenit cu autospeciala pentru victime multiple, care a fost însoţită de doi subofiţeri şi un medic. Iniţial, copiii au fost duşi la dispensarul din sat iar de acolo au fost preluaţi pentru a fi duşi la spital", a precizat Gabriel Covăsneanu. Potrivit primarului comunei Vlădeni, Cătălin Brânzanu, toţi cei şapte copii provin dintr-o singură familie. Mama fiind internată în spital din cauza unei pneumonii, copiii ar fi fost lăsaţi în grija unei rude. "Cred că unul dintre ei a furat din magazin un bax de energizante. Pe noi ne-a anunţat de la magazin iar grija noastră a fost ca nu cumva să fi consumat acele doze. Atunci când asistentul social şi viceprimarul au mers la ei, nu au găsit baxul, aşa că i-am dus pe toţi la dispensarul din sat. Niciunul nu se simte rău, dar sunt duşi preventiv la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iaşi, pentru ca nu cumva să apară ceva în toiul nopţii", a declarat primarul comunei Vlădeni. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)