Agerpres

Ford, mult mai încrezător în rezultatele din acest an, în pofida "mediului volatil"

Economic Extern -
Foto: Ford, mult mai încrezător în rezultatele din acest an, în pofida "mediului volatil"
Producătorul auto Ford Motor a raportat rezultate trimestriale peste aşteptări, pe fondul vânzărilor solide de camionete pe piaţa sa de bază din SUA, şi a anunţat că este mult mai încrezător în evoluţia câştigurilor în acest an, în pofida "mediului volatil", transmit Automotive News şi Reuters. După anunţarea rezultatelor financiare acţiunile Ford au urcat cu 8% la Bursa de la New York. Directorul financiar Bob Shanks le-a spus jurnaliştilor că Ford are mai multă încredere că rezultatele din 2019 vor fi mai bune decât cele din 2018, deşi compania se confruntă "cu o concurenţă solidă într-un un mediu volatil". Cea mai mare parte a profitului trimestrial a fost generată pe piaţa din SUA, datorită performanţelor solide ale camionetelor F-Series şi a noului Ranger. Pe majoritatea celorlalte pieţe compania a pierdut bani dar mai puţin decât estima. De asemenea, Ford a înregistrat un mic profit în Europa, dar pe plan global cota sa de piaţă a scăzut la 5,9%, de la 6,5%. Producătorul auto se confruntă cu dificultăţi în China, unde recent a anunţat că va lansa 30 de noi modele în următorii trei ani. La subsidiara din China vânzările au scăzut cu 48% în primul trimestru din 2019 dar Ford a dat asigurări că pierderile s-au atenuat comparativ cu perioada similară din 2018 datorită preţurilor mai ridicate. Profitul net al Ford a scăzut cu 34% în primele trei luni din acest an, la 1,15 miliarde de dolari sau 0,29 dolari per titlu, de la 1,74 miliarde de dolari sau 0,43 dolari pe acţiune în urmă cu un an. Excluzând elementele excepţionale, Ford a câştigat 0,44 dolari per titlu, peste estimările analiştilor, de 0,27 dolari pe acţiune. Veniturile Ford pe plan global au scăzut cu 4% în primul trimestru din 2019, la 40,3 miliarde de dolari, de la 42 miliarde de dolari în perioada similară din 2018. Marja de profit s-a redus cu 1,3 puncte procentuale, la 2,8%. În America de Nord, câştigurile trimestriale ale Ford au urcat cu 14%, la 2,2 perioada similară din 2018. În martie, Ford a decis extinderea producţiei de vehicule electrice, pe fondul creşterii rapide a pieţei. De asemenea, în următorii doi ani Ford va începe producţia de vehicule autonome. Până în 2020, Ford va lansa pe plan global 16 vehicule electrice pe baterii şi 24 hibride sau hibride plug-in. Dintre acestea, şapte modele vor fi lansate în America de Nord, trei în Europa, 13 în regiunea Asia-Pacific. Ford a avertizat că investiţiile în mobilitate şi vehicule autonome ar urma să diminueze câştigurile companiei dar producătorul auto este încrezător că efectele pozitive de pe urma investiţiilor se vor resimţi în 2019 şi în anii următori. Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent şi pe piaţa din România.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Dicu, editor online: Ady Ivaşcu)