Agerpres

FMI avertizează că se închide "fereastra de oportunitate" pentru reforme

Economic Extern -
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat sâmbătă că "fereastra de oportunitate" pentru reforme se închide în contextul creşterii riscurilor economie, cerându-le ţărilor să nu-şi devalorizeze artificial moneda, relatează AFP. Membrii Comitetului financiar şi monetar internaţional (IMFC), organism politic al FMI, şi-au publicat recomandările într-un comunicat care marchează închiderea reuniunii anuale a FMI şi a Băncii Mondiale din insula Bali, la finalul unei săptămâni marcate de scăderi puternice ale pieţelor financiare. "Cu o fereastră de oportunitate care se închide, vom face să progreseze de manieră urgentă politicile şi reformele" necesare creşterii şi prevenirii riscurilor, a precizat IMFC într-un comunicat. Creşterea mondială "ar trebui să fie constantă pe termen scurt şi moderată după aceea. Cu toate acestea, redresarea este din ce în ce mai inegală şi unele dintre riscurile deja identificate s-au confirmat parţial", subliniază textul. FMI a redus în această săptămână previziunea sa de creştere pentru PIB-ul mondial la 3,7% pentru 2018 şi 2019 (-0,2 puncte procentuale), respectiv la acelaşi nivel cu 2017. "Există riscuri crescânde pentru economie, într-un context de tensiuni comerciale ridicate, îngrijorări geopolitice, condiţii bugetare care sunt mai dificile şi care ating numeroase pieţe şi ţări emergente", se mai notează în comunicat. Secretarul american al trezoreriei, Steven Mnuchin, a declarat în această săptămână că şi-a împărtăşit îngrijorările şefului băncii centrale chineze privind slăbirea yuanului. Totuşi, el nu a precizat dacă China va fi acuzată că-şi manipulează moneda în raportul bianual al administraţiei americane care urmează a fi făcut public săptămâna viitoare. În comunicatul său, FMI a părut să ia la ţintă cele două mari puteri economice mondiale în plină dispută comercială. "Ne vom abţine de la a face devalorizări concurenţiale şi nu vom utiliza cursul de schimb într-un scop concurenţial", se precizează în comunicat. FMI-ul încurajează de altfel discuţiile pentru restabilirea încrederii în comerţul mondial şi "ameliorarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului".AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Ady Ivaşcu)