Agerpres

Eurostat: Inflaţia în zona euro a scăzut la 1,6% în luna decembrie

Economic Extern -
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut în luna decembrie 2018 până la 1,6%, de la un nivel de 1,9% în luna noiembrie 2018, arată o estimare preliminară publicată vineri de Eurostat, informează AFP. Cifra comunicată de Eurostat este sub estimările analiştilor intervievaţi de furnizorul de servicii financiare Factset, care mizau pe o inflaţie de 1,8%. Inflaţia din zona euro este sub obiectivul ţintă al BCE, respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%. Încetinirea inflaţiei în zona euro în luna decembrie se explică în principal prin moderarea ritmului de creştere a preţurilor la energie, care au înregistrat un avans de 5,5% în luna decembrie 2018, după un avans de 9,1% înregistrat în luna noiembrie. În schimb, inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a rămas stabilă la 1% în luna decembrie. Anterior, Eurostat a informat că România a avut, în noiembrie, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 3,2%, la egalitate cu Estonia şi Ungaria. Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a scăzut în luna noiembrie 2018 până la 2%, de la 2,2% în luna octombrie, în timp ce în zona euro inflaţia a scăzut până la 1,9% de la un nivel de 2,2% înregistrat în luna octombrie. În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie a scăzut la 3,4%, de la 4,3% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 4,24%, cele alimentare cu 2,86%, în timp ce serviciile au înregistrat un avans de 2,5%. Banca Naţională a României (BNR) a păstrat la 3,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a majorat la 2,9%, de la 2,7%, prognoza pentru anul viitor, a anunţat, recent, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a prezentat Raportul trimestrial asupra inflaţiei.AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)