Agerpres

#europarlamentare2019 Iurie Leancă: Sper că România şi Republica Moldova vor împărtăşi acelaşi viitor

Romani in lume -
Foto: #europarlamentare2019 Iurie Leancă: Sper că România şi Republica Moldova vor împărtăşi acelaşi viitor
"România şi Republica Moldova împărtăşesc aceeaşi istorie, aceeaşi limbă, aceeaşi cultură, şi sper că vom împărtăşi acelaşi viitor", a declarat Iurie Leancă, liderul Partidului Popular European din Republica Moldova (PPEM) şi viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană al Republicii Moldova, într-un interviu acordat prestigioasei publicaţii Politico, cu privire la candidatura sa pentru alegerile europarlamentare din 29 mai 2019, pe lista partidului PRO România condus de fostul premier român Victor Ponta, informează Deschide.md. Iurie Leancă le-a declarat jurnaliştilor că din funcţia de europarlamentar va milita activ pentru oferirea unei perspective clare pentru Republica Moldova de a adera la spaţiul comunitar şi că îşi doreşte să contribuie la extinderea Uniunii Europene spre Est. Potrivit Politico, dintre cei circa 20 de candidaţi la alegerile europene care candidează pentru o altă ţară decât cea de origine, unicitatea lui Iurie Leancă o constituie faptul ca este dintr-o ţară din afara Uniunii Europene. Cooperarea dintre Iurie Leancă şi Victor Ponta a început în perioada 2013-2014, când cei doi politicieni se aflau la cârma guvernelor de la Chişinău şi Bucureşti. În acea perioadă, potrivit Deschide.md, a avut loc cea mai mare ascensiune a relaţiilor bilaterale şi tot atunci, conform Barometrului de Opinie Publica, încrederea cetăţenilor din Republica Moldova în România a înregistrat cel mai înalt nivel, de 83%. Timp de un an s-a reuşit construirea gazoductului Iaşi-Ungheni, interconectarea serviciului SMURD, reabilitarea a 800 de grădiniţe din Republica Moldova, renovarea Sălii cu Orgă şi a Muzeului Naţional de Arte de la Chişinău, precum şi construcţia Teatrului B.P. Haşdeu din Cahul, aminteşte Deschide.md. La 23 ianuarie 2019, PPEM şi PRO România au semnat un Acord de Colaborare prin care îşi propun accelerarea procesului de integrare naţională a românilor de pe ambele maluri ale Prutului.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)