Agerpres

Creşterea economiei SUA a accelerat în primul trimestru din 2019

Economic Extern -
Economia americană a accelerat în primul trimestru din 2019, peste estimările analiştilor analiştii, depăşind efectele încetinirii pe plan global şi a sporirii tensiunilor comerciale, arată estimarea preliminară publicată vineri de Departamentul american al Comerţului, transmit AP, MarketWatch şi Reuters. Potrivit datelor ajustate în funcţie de variaţiile sezoniere, PIB-ul SUA a crescut în ritm anual cu 3,2%, în primele trei luni din acest an, faţă de un avans de 2,2% în trimestrul patru din 2018 şi o expansiune de de 2% previzionată de analişti pentru perioada ianuarie-martie 2019. Cheltuielile administraţiei federale şi ale autorităţilor locale au crescut cu 3,9% în primele trei luni din acest an, faţă de un declin de 1,3% în trimestrul patru din 2018. Este cel mai rapid ritm de creştere din ultimii trei ani. Valoarea stocurilor, care influenţează evoluţia PIB-ului, a crescut la 128,4 miliarde de dolari în primul trimestru din 2019, de la 96,8 miliarde de dolari în ultimele trei luni din 2018. Este cel mai semnificativ avans al stocurilor din 2015 şi a fost cauzat de cererea mai slabă, în special în sectorul auto. Exporturile au urcat cu 3,7%, în timp ce importurile au scăzut tot cu 3,7%, ducând la un deficit comercial mai redus. În schimb, cheltuielile de consum, care sunt responsabile pentru două treimi din activitatea economică a SUA, au înregistrat un avans de doar 1,2% în primele trei luni din acest an, cel mai lent ritm de creştere din ultimele 12 luni. Investiţiile rezidenţiale au scăzut cu 2,8%, al cincilea trimestru de declin.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Dicu, editor online: Ady Ivaşcu)