Agerpres

Coreea de Sud depune plângere la OMC împotriva tarifelor de import impuse de SUA

Economic Extern -
Foto: Coreea de Sud depune plângere la OMC împotriva tarifelor de import impuse de SUA
Coreea de Sud a depus o plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva deciziei autorităţilor SUA de a impune tarife de import la maşini de spălat şi panouri solare, a anunţat, luni, Ministerul Comerţului de la Seul, transmit Reuters şi Yonhap. Plângerea a fost depusă după ce autorităţile sud-coreene nu au reuşit să ajungă la un acord cu Guvernul SUA privind restricţiile asupra importurilor, a precizat Ministerul Comerţului de la Seul. Cele două părţi fuseseră angajate în negocieri în ultimele trei luni pentru a rezolva problema fără intervenţia Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Conform măsurilor care au intrat în vigoare în februarie, autorităţile SUA impun o taxă de 20% pentru primele 1,2 milioane de maşini de spălat importate în primul an şi de 50% la maşinile peste acest număr. Taxele scad la 16% şi, respectiv, 40%, în al treilea an. De asemenea, o taxă de 30% este impusă în cazul panourilor solare importate în primul an, aceasta urmând să scadă la 15% până în al patrulea an. Vor fi permise anual importurile fără taxe suplimentare pentru panouri solare neasamblate de 2,5 gigawaţi. Deşi scopul măsurilor a fost protejarea industriei americane de majorarea semnificativă a importurilor, care cauzează sau ameninţă să provoace pagube producţiei interne, Ministerul Comerţului de la Seul susţine că Washingtonul nu a reuşit să demonstreze o legătură clară între majorarea importurilor de produse sud-coreene şi afectarea semnificativă a industriei SUA. Deoarece tarifele SUA menite să protejeze companiile americane vor costa anual 480 de milioane de dolari, Ministerul Comerţului de la Seul a anunţat că vor fi impuse taxe echivalente pentru pagubele înregistrate de firmele din Coreea de Sud. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)