Agerpres

Controversatele reglementări pentru facilitarea listării la Londra a Aramco au fost adoptate

Economic Extern -
Foto: Controversatele reglementări pentru facilitarea listării la Londra a Aramco au fost adoptate
O nouă categorie a fost aprobată pentru firmele tranzacţionate la Bursa de la Londra (London Stock Exchange - LSE), care va permite celei mai profitabile companii petroliere din lume, Aramco, din Arabia Saudită, să-şi listeze acţiunile la Londra, transmite BBC. Londra a fost acuzată că atenuează reglementările privind guvernanţa corporativă pentru a putea lista Aramco. Institutul directorilor (cea mai veche organizaţie din Marea Britanie a directorilor de companii, a liderilor în afaceri şi a antreprenorilor, înfiinţată în 1903) a avertizat că decizia "ameninţă reputaţia Regatului Unit de lider al bunei guvernanţe". Arabia Saudită vrea să obţină o sumă record, de 100 de miliarde de dolari, din vânzarea unei participaţii de 5% în Aramco, pe bursele locale şi străine. În urma tranzacţiei, capitalizarea de piaţă a Aramco se va ridica la 2.000 de miliarde de dolari, mai mare decât a oricărei companii şi depăşind-o cu mult pe cea a rivalelor Exxon Mobil şi Royal Dutch Shell. Londra concurează cu Bursa de la New York pentru listarea Aramco. Autoritatea de reglementare a pieţei financiare din Marea Britanie (FCA) susţine că "există beneficii considerabile pentru investori" în urma schimbării reglementărilor. "Când o companie controlată de un stat suveran se listează la Londra, investitorii pot beneficia de protecţia oferită de o listare premium", a explicat directorul general al FCA, Andrew Bailey, efectul modificării regulilor. Totuşi, Institutul directorilor a anunţat că este "profund dezamăgit de reducerea standardelor". Asociaţia de investiţii s-a declarat mulţumită că s-a ţinut cont de unele temeri ale investitorilor în schimbarea reglementărilor, dar a avertizat că va continua să se opună includerii companiilor din noua categorie în indicii importanţi, cum ar fi FTSE 100, deoarece astfel britanicii care vor să investească ar fi forţaţi să achiziţioneze acţiuni în ele. Companiile vor putea solicita de la 1 iulie admiterea în noua categorie la London Stock Exchange. Aramco este cea mai mare companie petrolieră din lume, cu rezerve de ţiţei de aproximativ 265 miliarde de barili, sau 15% din depozitele mondiale de petrol. Guvernul Arabiei Saudite deţine integral compania petrolieră.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)