Agerpres

#CentenarulMariiUniri O gală de premiere şi un Bal Centenar la Ankara, prefaţate de intonarea imnurilor de soprana română Otilia Ipek-Rădulescu

Romani in lume -
Foto: #CentenarulMariiUniri O gală de premiere şi un Bal Centenar la Ankara, prefaţate de intonarea imnurilor de soprana română Otilia Ipek-Rădulescu
O Gală a Premiilor şi un Bal Centenar au fost organizate la Ankara de Ambasada României în Republica Turcia cu ocazia aniversării a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 2018. Evenimentul a debutat cu intonarea live a imnurilor de stat ale României şi Republicii Turcia de către soprana română Otilia Ipek-Rădulescu, director artistic al Operei de Stat şi Baletului din Istanbul. Invitatul de onoare a fost Bekir Pakdemirli, ministrul agriculturii al Republicii Turcia. În cadrul Galei au fost premiate 17 personalităţi româneşti şi turceşti din domeniile politic şi diplomaţie, cultură, educaţie, sport şi relaţii interumane, pentru contribuţia adusă la consolidarea relaţiei bilaterale dintre cele două state, informează Ambasada României în Republica Turcia într-un comunicat de presă transmis duminică. Evenimentul a continuat cu o cină aşezată unde au fost degustate preparate a la carte după reţete tradiţionale româneşti, precum şi băuturi tradiţionale şi a fost urmat de un Bal dansant pus în scenă de către DJ Yaang, de la postul de radio Kiss FM din România. Au participat aproximativ 700 de persoane, reprezentanţi ai mediului politic, diplomatic, de afaceri, academic şi ai comunităţii româneşti din Ankara şi Republica Turcia. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)   Citiţi şi:   * #CentenarulMariiUniri Turnul Atakule, simbolul capitalei Turciei, iluminat în culorile Drapelului Naţional şi simbolul Centenarului