Agerpres

#CentenarulMariiUniri Gabriel Bologan:Singura şansă este să reînvăţăm de la cei de acum 100 de ani să credem în destinul nostru comun

Romani in lume -
Foto: #CentenarulMariiUniri Gabriel Bologan:Singura şansă este să reînvăţăm de la cei de acum 100 de ani să credem în destinul nostru comun
În epoca noastră, singura şansă este să reînvăţăm de la cei de acum 100 de ani să credem în destinul nostru comun care, atunci, ca şi acum, este unul european, consideră ambasadorul României în Italia, Gabriel Bologan. Într-un mesaj adresat românilor de Ziua Naţională a României şi Centenarul Marii Uniri postat pe pagina de Facebook a Ambasadei, diplomatul argumentează că aceasta a fost filosofia faptelor care au ilustrat istoria de la 1918 dar, la fel ca şi atunci, ''trăim astăzi într-o lume care pare să-şi caute noi rosturi, noi curente de gândire îşi fac loc în dezbaterea publică, iar decidenţii politici încearcă să caute răspunsuri la probleme născute din noi provocări''.   În opinia sa, ''doar o unitate deplină în stabilirea noilor repere ale dezvoltării noastre ca stat şi naţiune poate să ne menţină pe traiectoria pe care ne-am fixat aspiraţiile în Decembrie 1918''. Această unitate, explică ambasadorul, ''nu înseamnă uniformizare, nu înseamnă stabilirea unui fals numitor comun, ci fixarea unor coordonate clare, asumate de noi toţi, prin care să desăvârşim ce au început înaintaşii noştri în 1918 în singurul loc unde putem face acest lucru: civilizaţia occidentală''.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)   Sursa foto: Ambasada României în Italia/Facebook