Agerpres

Carlos Ghosn cere Tribunalului permisiunea de a participa la reuniunea Board-ului Nissan

Economic Extern -
Foto: Carlos Ghosn cere Tribunalului permisiunea de a participa la reuniunea Board-ului Nissan
Fostul preşedinte al Nissan, Carlos Ghosn, eliberat miercuri din închisoare, după ce a depus cauţiunea în valoare de un miliard de yeni (nouă milioane de dolari), solicită aprobarea Tribunalului din Tokyo pentru a participa la şedinţa Consiliului de Administraţie al producătorului auto nipon, transmit DPA, Reuters şi Kyodo. Luni, Tribunalul din Tokyo ar urma să decidă dacă-i va permite lui Ghosn să ia parte la reuniunea Board-ului Nissan, programată marţi, a anunţat agenţia niponă de presă Kyodo, citându-i pe avocaţii fostului şef al companiei din Japonia. Marţi, Ghosn ar avea pentru prima dată ocazia să vorbească cu colegii săi, după ce a fost arestat în noiembrie şi acuzat de încălcare a legislaţiei financiare şi abuz de încredere. Săptămâna trecută, avocaţii au dat asigurări că fostul preşedinte al Nissan, Renault şi Mitsubishi va rămâne în Tokyo, îşi va preda paşaportul şi va fi de acord cu o supraveghere extinsă. La intrările şi la ieşirile din reşedinţa sa vor fi camere de luat vederi, iar Ghosn nu-şi va putea folosi telefonul mobil, nu va putea accesa internetul, nu va putea trimite sau primi SMS-uri. Nu are voie să comunice cu părţile implicate în proces şi nu poate avea acces la computer decât din biroul avocatului său. Dar Ghosn va putea lua parte la reuniunile board-ului Nissan, unde a rămas director, dacă tribunalul aprobă solicitarea. În 8 aprilie este programată o adunare extraordinară a acţionarilor Nissan care l-ar putea exclude pe Ghosn din board-ul companiei, iar preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, ar putea fi numit în locul său. În 19 noiembrie, Carlos Ghosn, în vârstă de 64 de ani, a fost pus sub acuzare în Japonia pentru că ar fi omis să declare autorităţilor bursiere venituri de aproximativ 5 miliarde de yeni (38 de milioane de euro/44 de miliarde de dolari) realizate timp de cinci ani, în perioada 2010 - 2015. Dacă va fi găsit vinovat de toate acuzaţiile, Ghosn ar putea fi sta în închisoare până la 15 ani. Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi mai mult decât Volkswagen şi Toyota. În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)