Agerpres

Candidatul german la şefia Parchetului European: Am toată admiraţia pentru curajul şi implicarea Laurei Codruţa Kovesi

Romani in lume -
Foto: Candidatul german la şefia Parchetului European: Am toată admiraţia pentru curajul şi implicarea Laurei Codruţa Kovesi
Candidatul german la şefia Parchetului European, Andres Ritter, şi-a exprimat marţi "admiraţia pentru curajul şi implicarea" Laurei Codruţa Kovesi, în cadrul audierilor din Parlamentul European pentru funcţia de procuror-şef european. "Este o onoare că aparţin acestui cerc de candidaţi şi că sunt pe aceeaşi listă cu doamna Kovesi", a spus Andrei Ritter, răspunzând unei întrebări a unui eurodeputat despre potenţiale presiuni politice. "Am toată admiraţia pentru curajul şi implicarea domniei sale", a adăugat el, în cadrul unei audieri în comisiile pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) şi control bugetar (CONT) ale Parlamentului European. Andres Ritter a mai spus că este "onorat" să îşi prezinte candidatura alături de francezul Jean-Francois Bohnert şi de Laura Codruţa Kovesi. El a afirmat de asemenea că, în Germania, a anchetat cazuri "în care au fost implicaţi aleşi politic", dar că nu a ''suferit din cauza presiunii publice, nu ca în alte părţi", făcând referire la situaţia lui Kovesi. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)