Agerpres

Buzău: Un adolescent de 15 ani a murit după ce a condus maşina tatălui său şi s-a răsturnat în afara carosabilului

Eveniment -
Un minor în vârstă de 15 ani a murit joi dimineaţă, după ce a luat maşina tatălui său şi a produs un accident rutier în satul Dăscăleşti, răsturnându-se cu autovehiculul în afara şoselei, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău. "Din primele verificări efectuate de poliţişti, a reieşit că un minor de 15 ani din comuna Ciorăşti, judeţul Vrancea, a luat maşina tatălui său, fără acordul acestuia, şi s-a deplasat pe DJ 202 către Buzău", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ, inspectorul principal Ane-Marie Vrapciu. Potrivit sursei citate, la ieşirea din satul Dăscăleşti, comuna Puieşti, adolescentul a pierdut controlul direcţiei autoturismului şi s-a răsturnat de mai multe ori în afara părţii carosabile. "Accidentul s-a soldat cu decesul tânărului. În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal, fiind continuate cercetările", a precizat reprezentantul IPJ Buzău. AGERPRES/(A, AS - autor: Dorin Ivan, editor: Nona Jalbă, editor online: Ady Ivaşcu)