Agerpres

Buzău: Coliziune între un TIR şi un autoturism pe DN1B, trafic blocat

Eveniment -
O coliziune între un TIR şi un autoturism, în urma căruia o persoană a fost grav rănită, a avut loc vineri pe DN1B Ploieşti-Buzău, în zona localităţii buzoiene Dealul Viei, traficul fiind blocat. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, agentul şef Mihai Drăghiciu, şoferul unui autoturism a efectuat o depăşire neregulamentară, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autotren. "În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului autoturismului, care a fost transportat la spital în stare de inconştienţă. Circulaţia este oprită pe ambele sensuri de mers", a mai declarat pentru AGERPRES sursa citată. AGERPRES/(A - autor: Dorin Ivan, editor: Elena Stanciu, editor online: Simona Aruştei)