Agerpres

Bruxellesul ar putea interzice companiilor europene să se supună sancţiunilor SUA împotriva Iranului

Economic Extern -
Foto: Bruxellesul ar putea interzice companiilor europene să se supună sancţiunilor SUA împotriva Iranului
Uniunea Europeană este pregătită să se folosească de legislaţie pentru a le interzice companiilor europene să se supună sancţiunilor SUA împotriva Iranului în dosarul nuclear, a declarat miercuri comisarul european pentru migraţie şi afaceri interne Dimitris Avramopoulos, potrivit dpa. Blocul comunitar caută mijloace de a menţine în viaţă acordul nuclear iranian, care urmăreşte să împiedice Teheranul să dezvolte arma nucleară, după ce preşedintele american Donald Trump a decis să retragă SUA din înţelegere şi să reintroducă sancţiuni împotriva Iranului, precum şi împotriva companiilor care fac afaceri în această ţară. Uniunea Europeană speră că Teheranul va continua să respecte acordul atât timp cât va reuşi să păstreze suficient de multe din beneficiile economice prevăzute prin această înţelegere. Totuşi, opţiunile sunt limitate, din moment ce companiile europene vor fi de asemenea expuse şi sancţiunilor americane impuse asupra oricărei entităţi care face afaceri în Iran. Şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini, i-a informat miercuri pe oficialii Comisiei Europene în legătură cu discuţiile pe care le-a avut cu o seară în urmă cu ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif şi omologii german, francez şi britanic ai acestuia. "Am discutat în special despre soluţiile concrete şi practice pentru a ne asigura că UE va putea să îşi respecte angajamentele asumate prin acord şi să protejeze operaţiunile noastre economice", a mai spus Avramopoulos. "Am discuta despre posibilitatea de a aplica aşa-numitul 'blocking statute'. Suntem pregătiţi să facem acest lucru, dacă va fi nevoie", a adăugat el. Aşa-numitul mecanism 'blocking statute' a fost conceput în 1996 pentru a contracara sancţiunile SUA împotriva Cubei, Iranului şi Libiei, însă nu a fost folosit până acum. Acest regulament impune sancţiuni legale asupra companiilor din UE care se supun sancţiunilor SUA împotriva Iranului, oferind în acelaşi timp compensaţii pentru orice costuri şi pierderi ar suferi.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)