Agerpres

BCE: Creditarea gospodăriilor din zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani

Economic Extern -
Creditarea gospodăriilor din zona euro a înregistrat în aprilie cel mai semnificativ avans post-criză, în timp ce împrumuturile acordate companiilor au avut cel mai bun ritm de creştere din acest an, arată datele unui studiu publicat marţi de Banca Centrală Europeană (BCE), datele atenuând temerile că băncile nu mai dau credite din cauza încetinirii economiei, transmite Reuters. În aprilie, creditele acordate gospodăriilor au crescut cu 3,4%, de la 3,3% în martie, cel mai ridicat nivel de la începutul lui 2009. De asemenea, împrumuturile acordate companiilor au urcat cu 3,9%, de la 3,6% în martie, un avans consistent, chiar dacă rămân sub nivelul record de 4,3% din septembrie, a informat BCE. De asemenea, creşterea masei monetare M3, considerată drept un indicator al activităţii economice, a urcat la 4,7% în aprilie, de la 4,6% în martie, sub estimările analiştilor intervievaţi de Reuters, care mizau pe o creştere de 4,4%. Datele i-ar putea convinge pe oficialii Băncii Centrale Europene să anunţe o nouă rundă de împrumuturi ieftine către instituţiile financiare (TLTRO - operaţiuni de furnizare de lichidităţi pe termen lung) - unul dintre cele mai importante instrumente folosite în trecut pentru stimularea zonei euro. Încetinirea creşterii economiei zonei euro, alături de incertitudinile legate de Brexit, şi tensiunile comerciale globale au alimentat speculaţiile privind noi măsuri de stimulare ce ar urma să fie anunţate de BCE în următoarele luni. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)