Mediafax

Bashar al-Assad a efectuat o vizită în Rusia, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin

-
Foto: Bashar al-Assad a efectuat o vizită în Rusia, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin
Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a efectuat, joi, o vizită în Rusia, unde s-a întâlnit cu omologul său rus Vladimir Putin, iar cei doi lideri au discutat despre ultimele evoluţii ale conflictului din Siria, a anunţat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, relatează agenţia Tass.