Agerpres

Bacău: 16 persoane au ajuns la spital în urma coliziunii dintre un microbuz şi un autoturism

Eveniment -
Un accident rutier în care au fost implicate un microbuz de transport persoane şi un autoturism s-a produs în municipiul Bacău, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2,00, fiind transportate la spital 16 persoane, a declarat Adrian Cepoi din cadrul ISU Bacău. În urma coliziunii dintre cele două autovehicule, microbuzul s-a răsturnat pe o parte. La faţa locului au venit mai multe echipaje de la ISU Bacău şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă. ''În urma evaluării de la faţa locului au fost identificate 5 persoane în autoturism şi 14 persoane în microbuz. Iniţial, 14 persoane cu politraumatisme şi contuzii, dar conştiente toate, au solicitat îngrijiri medicale. Apoi alte 2 persoane au solicitat acelaşi lucru. În total au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe 16 persoane pentru investigaţii medicale'', a declarat Adrian Cepoi. Potrivit sursei citate, victimele accidentului au traumatisme uşoare. Poliţiştii rutieri au declanşat o anchetă pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii accidentului. AGERPRES / (AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)