Agerpres

Autoritatea Palestiniană recheamă pentru ''consultări'' patru ambasadori din ţări UE, inclusiv din România

Romani in lume -
Foto: Autoritatea Palestiniană recheamă pentru ''consultări'' patru ambasadori din ţări UE, inclusiv din România
Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP) cu sediul la Ramallah, în Cisiordania ocupată, a anunţat miercuri că şi-a rechemat ambasadorii pentru ''consultări'' din patru ţări membre ale Uniunii Europene, state care şi-au trimis reprezentanţii la ceremonia organizată de Israel cu ocazia deschiderii Ambasadei SUA la Ierusalim, informează France Presse şi dpa. Cele patru ţări sunt Austria, Ungaria, Republica Cehă şi România, a indicat Ministerul de Externe al ANP. Reprezentanţi ai acestor ţări au luat parte duminică la o ceremonie cu delegaţia americană la Ministerul de Externe israelian, în ajunul inaugurării Ambasadei SUA la Ierusalim. Astfel, potrivit dpa, cele patru state s-au distanţat de majoritatea statelor membre ale UE care au ales să nu-şi trimită reprezentanţii la această ceremonie israeliană. UE a respins recunoaşterea de către preşedintele american Donald Trump a Ierusalimului drept capitală a Israelului şi decizia liderului de la Casa Albă de a transfera Ambasada SUA din Tel Aviv la Ierusalim, o iniţiativă ce a suscitat indignarea palestinienilor. Palestinienii văd în acest demers o negare a revendicării lor asupra Ierusalimului de Est, pe care îl doresc capitală a statului la care aspiră. Conducerea palestiniană a suspendat contactele cu oficialii americani după anunţul făcut de Donald Trump pe 6 decembrie privind recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)