Agerpres

Angela Merkel: Mecanismul European de Stabilitate ar putea deveni un instrument comun de protecţie pentru bănci

Economic Extern -
Foto: Angela Merkel: Mecanismul European de Stabilitate ar putea deveni un instrument comun de protecţie pentru bănci
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a anunţat că sprijină propunerea ministrului de Finanţe, Olaf Scholz, ca Mecanismul European de Stabilitate (ESM) - fondul de salvare al zonei euro - să devină un instrument comun de protecţie, atât timp cât sunt reduse prima dată riscurile din bilanţurile băncilor naţionale, transmite Reuters. "Opinia globală privind uniunea monetară este că în final ţările trebuie să fie responsabile (pentru acţiunile lor). Şi de aceea este corect să dezvoltăm şi mai mult ESM, să-i dăm responsabilităţi apropiate de cele ale unui fond monetar internaţional. Putem face asta în condiţiile noastre", a afirmat Angela Merkel în Parlamentul Germaniei. Şi preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a pledat recent pentru crearea unui Fond Monetar European care să înlocuiască FMI în viitoarele planuri de salvare pentru ţările din zona euro care se confruntă cu dificultăţi financiare. Dijsselbloem a apreciat că Mecanismul European de Stabilitate (ESM) - fondul de salvare al zonei euro - ar putea să îşi asume responsabilităţile Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru ţările care au adoptat moneda euro, adăugând că în prezent este în pregătire un raport în acest sens. În decembrie, Comisia Europeană a propus statelor membre să înfiinţeze în 2019 un Fond Monetar European (FME), având la bază cadrul juridic al Uniunii şi structura deja consacrată a Mecanismului European de Stabilitate. În ultimii ani, ESM a jucat un rol decisiv în garantarea stabilităţii zonei euro, ajutând statele membre să îşi recapete sau să îşi menţină accesul pe pieţele obligaţiunilor suverane. FME ar urma să se bazeze pe arhitectura actuală a ESM, menţinând, în esenţă, structurile financiare şi instituţionale actuale ale ESM, inclusiv în ceea ce priveşte rolul jucat de parlamentele naţionale. Astfel, acesta ar continua să sprijine statele membre din zona euro care se confruntă cu dificultăţi financiare. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)