Agerpres

Alitalia nu va fi naţionalizată, spune ministrul italian al Economiei

Economic Extern -
Foto: Alitalia nu va fi naţionalizată, spune ministrul italian al Economiei
Ministrul italian al Economiei, Giovanni Tria, a exclus miercuri varianta naţionalizării companiei aeriene Alitalia, care este plasată sub administrare specială începând din 2017, adăugând că Guvernul de la Roma vrea să găsească o soluţie de piaţă pentru ca operatorul aerian să îşi poată continua activităţile, transmite Reuters. Săptămâna trecută, vice-premierul italian Luigi Di Maio le-a spus sindicatelor că Trezoreria şi compania publică de căi ferate Ferrovie dello Stato (FS) ar putea prelua împreună o participaţie de peste 50% din acţiunile Alitalia. "Nu există niciun plan referitor la renaţionalizarea Alitalia. Nu poate exista decât o soluţie de piaţă", a declarat Giovanni Tria în camera inferioară a Parlamentului italian. Giovanni Tria a adăugat însă că statul ar putea prelua o participaţie la Alitalia, cu condiţia ca operatorul feroviar Ferrovie dello Stato (FS) să vină în prealabil cu o soluţie de piaţă. Autorităţile de la Roma sunt în căutarea unui cumpărător pentru compania aerian italiană care trece din nou printr-o perioadă dificilă. Săptămâna trecută, operatorul feroviar Ferrovie dello Stato (FS) a anunţat că a demarat negocieri cu companiile aeriene Delta Air Lines şi easyJet pentru a pune la punct un plan de salvare a Alitalia, plan care ar urma să fie prezentat până la finele lunii martie. Odată un jucător important în industria transportului aerian european, în ultimii ani Alitalia a avut de suferit de pe urma competiţiei trenurilor de mare viteză şi a transportatorilor low-cost, care au diminuat cota de piaţă şi profiturile sale. Alitalia are aproximativ 9.200 de angajaţi în regim full-time şi alţi 1.600 sunt plasaţi într-o schemă temporară susţinută de stat. Orice reducere permanentă de personal ar fi un subiect sensibil într-o ţară cu o rată ridicată a şomajului. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)