Agerpres

Alba: Cercetări in rem după ce o poartă de fotbal a căzut peste un copil şi l-a rănit grav la cap

Eveniment -
Foto: Alba: Cercetări in rem după ce o poartă de fotbal a căzut peste un copil şi l-a rănit grav la cap
Un copil de 9 ani, din comuna Rădeşti, judeţul Alba, a fost grav rănit la cap după ce o poartă de pe un teren de fotbal a căzut peste el, poliţiştii din municipiul Aiud declanşând o anchetă in rem pentru vătămare corporală din culpă, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba. Incidentul a avut loc duminică seara pe un teren ce aparţine unui local din Aiud, din primele cercetări rezultând că minorul s-ar fi căţărat pe poarta de fotbal şi apoi a căzut, odată cu aceasta, deoarece ea nu era asigurată la sol. "Din primele cercetări a rezultat că în data de 22.09.2019, în jurul orei 19,15, un minor de 9 ani, din comuna Rădeşti, în timp ce participa la o aniversare, la un local public din municipiul Aiud, s-ar fi căţărat pe o poartă de fotbal amplasată pe un teren ce aparţine localului respectiv şi a căzut, odată cu aceasta. Se pare că poarta nu era asigurată la sol", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES. În urma accidentului, minorul a suferit leziuni grave la cap şi a fost transportat la spitalul din Alba Iulia. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Oana Popescu, editor online: Anda Badea)