Marele nostru dramaturg, Ion Luca Caragiale si-a trait ultimii ani din viata intr-un autoexil. Scriitorul a considerat, in 1904, ca nu mai poate trai in Romania si s-a mutat in Germania, unde a trait pana in 1912. Dupa ce a fost acuzat de plagiat, Caragiale a hotarat ca nu mai poate sa stea in tara si a ales calea Germaniei, unde a murit de arteroscleroza. Ca un fapt inedit, cortegiul funeral, a ''ratacit'' doua saptamana prin Austria pana sa ajunga inapoi, in tara mama.

”Nu mai pot trai aici! E prea grea duhoarea”, spunea Caragiale inainte sa plece din tara, in 1904, dupa ce trecuse prin procesul de calomnie intentat lui Caion, un publicist care il acuzase de plagiat, dezgustat si scarbit, de nerecunoasterea meritelor sale literare de catre Academie . S-a stabilit la Berlin, alaturi de familia sa. Familia Caragiale locuia intr-un apartament in cartierul Willmersdorf, copiii au fost inscrisi la scoala, iar dramaturgul s-a aratat, o vreme, multumit de decizia pe care o luase. De dorul limbii romane a inceput sa frecventeze cercurile studentesti romanesti de la Berlin.

Desi plecat din tara, Caragiale, nu a intrerupt legatura cu prietenii lui. Isi scria des cu bunul lui prieten, Alexandru Vlahuta care il ruga sa se reintoarca in tara.

”Pentru nimic in lume n-as parasi acest colt de viata straina pentru a ma reintoarce in patrie. Sa mai vad ceea ce am vazut, sa mai sufar ceea ce am suferit, aceleasi mutre, aceleasi fosile care conduc viata publica, otravindu-te numai cu privirile lor stupide si banuitoare. Nu, dragul meu, nu. M-am exilat si atata tot. Aerul de aicea imi prieste, sunt multumit cu ai mei si n-am ce cauta intr-o tara unde lingusirea si hotia sunt virtuti, iara munca si talentul, vitii demne de compatimit”, ii scria Caragialel lui Vlahuta.

In Germania, mai exact la Berlin, Caragiale a continuat sa scrie pentru diverse publicatii, dar din cauza ca nu dorea sa se expuna, a ales sa o faca sub un pseudonim. In perioada exilului a scris si poezii pe care le-a trimis in tara, tot sub semnatura anonima. Directorii ziarelor au respectat dorinta lui Caragiale si poeziile sale au aparut publicate cu autor anonim. Anul mortii a fost unul extrem de solicitant pentru Caragiale, nevoit sa munceasca din greu pentru a-si putea intretine familia. Scria mult, pana tarziu in noapte si calatorea mult. ”Din ultimele calatorii s-a ales cu o raceala din pricina careia are accese de tuse, iar fumatul le face si mai dese”, descriu biografii ultima perioada din viata dramaturgului.

In seara zilei de 9 iunie 1912, dramaturgul s-a retras in dormitor spunandu-i sotiei ca va urma o noapte in care are de gand sa lucreze pana tarziu. Dimineata, aceasta l-a gasit fara suflare. Momentul mortii este descris de Cella Delavrancea, aflata in casa lui Caragiale de la Berlin.

“Intr-o dimineata, Caragiale n-a mai aparut in salon sa asculte o fuga de Bach. Am lucrat singura, am inceput sa studiez marea sonata de Schumann in fa diez minor, bucata dramatica si grea. Dintr-o data, un tipat a sfasiat fiorul melodic. M-am ridicat cuprinsa de frica si am fugit spre odaia de culcare a lui Caragiale. Usa era deschisa. El, alunecat pe jos, langa pat, cu mana stanga crispata pe cearsaf, capul dat pe spate, fata alba, ochii ficsi. Ingrozita, sotia lui il privea. Vazuse ca nu aparuse ca de obicei, indraznise la ora 11 a.m. sa bata la usa. Tacerea o ingrijorase. A deschis, a vazut, a tipat. Cum sa faci loc durerii, asa, pe neasteptate? In ajun, seara, la masa, ne fermecase cu povesti, proiecte si voie buna. Nu ne mai tachinase pentru tendintele noastre spre poezia cu metafore absurde, rasese de verva cu care declama Luki pastisuri compuse de el… Moartea il atinsese rapid, fara sovaire, asa cum desigur si-o dorise, esenta in spatiu, verb fara adjectiv”, scrie Cella Cella Delavrancea in volumul ”Dintr-un secol de viata”. Corpul neinsufletit al lui Caragiale n-a putut fi adus in tara imediat dupa moarte, pentru ca ministrul Plenipotential al Romaniei din capitala Germaniei tocmai intrase in concediu. Ramasitele pamantesti au fost transportate de familie si apropiati in cimitirul berlinez Schonenberg.

Pe 14 iunie, ramasitele lui Caragiale au fost depuse intr-un cavou al familiei, in prezenta bunilor sai prieteni Delavrancea si Vlahuta, veniti la Berlin. Abia in toamna aceluiasi an, ramasitele dramaturgului au plecat pe drumul spre casa, un drum care se va dovedi a fi unul cu peripetii. Vagonul mortuar care il aducea pe Caragiale in tara natala a ratacit doua saptamani prin Austria.